Societatea Urban Serv SA Botoșani vine cu noi precizări legate de situaţia care a generat un adevărat haos pe străzile din oraş, după prima ninsoare.
"Având în vedere declarațiile apărute în mass-media urmare a primei zile de ninsoare din iarna 2018-2019, făcute de reprezentanți ai Primăriei Municipiului Botoșani, declarații care aduc prejudicii credibilității activității societății, Urban Serv informează cetățenii municipiului că societatea are încheiate contracte de furnizare pentru toate materialele necesare intervenției pe timp de iarnă: clorură de sodiu (sare), clorură de calciu, nisip, având asigurate stocurile necesare intervențiilor.
Chiar și în situația la care se face referire, societatea a intervenit atât pe perioada ninsorii (a nins aproximativ 16 ore consecutiv), cât și imediat după încetarea ei, astfel încât într-un interval optim de timp, străzile și trotuarele erau ”la negru”.
În pofida intențiilor de destabilizare a societății și de defăimare a ei pe criterii politice, Urban Serv SA Botoșani își va îndeplini obligațiile față de cetățenii municipiului, fără a ține cont de pozițiile publice adoptate de anumite instituții sau persoane." au transmis într-un comunicat de presă reprezentanţii Urban Serv.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024