Polițiștii botoșăneni au identificat la fața locului mai multe deșeuri depozitate ilegal.
La data de 12 august 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat verificări cu privire la legalitatea operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pentru reducerea efectelor adverse asupra sănătății populației și a mediului determinate de activitățile ilegale din domeniu.
În cadrul activităților desfășurate, la sediul unei societăți comerciale, ce are ca obiect de activitate principală lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, au fost identificate mai multe deșeuri periculoase constând în ulei de motor uzat, filtre de aer, filtre de ulei și recipiente de antigel și ulei de motor depozitate fără a îndeplini condițiile legale.
În cauză se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase, precum și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor, numai ambalate și în locuri protejate și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.
Mirel Rădoi și meciul văzut (doar) de el: Nu ne-au pus probleme deloc
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Podul unei case a fost cuprins de flăcări, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Kaufland transmite un avertisment clienților: ATENȚIE la înșelătoriile online
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
UPDATE Mașină aruncată în șanț, șoferul era cu mintea în altă parte - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile