Gardul reabilitat al cimitirului „Pacea” din municipiul Suceava a fost recepționat de către autoritățile locale din reședința de județ cu o întârziere de jumătate de an.
„Eu zic că a ieșit un gard frumos, corespunzător, mai ales că este o zonă foarte importantă pentru municipalitate, cimitirul fiind aproape de Cetate și statuia domnitorului Ştefan cel Mare. Nu în ultimul rând, trebuie manifestăm respect pentru cei care sunt înmormântați acolo”, a apreciat primarul Ion Lungu.
Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 540.000 de lei, execuția fiind prevăzută a se desfășura pe durata a 2 luni. Reamintim că licitația a fost lansată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și a fost adjudecată de o firmă din Botoșani, care nu a fost în stare să termine lucrările înaintea sfârșitului lunii noiembrie 2018, în zonă fiind programate manifestări pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri din 1918.
„Am avut o rușine, o umilință, anul trecut, când s-au desfășurat evenimentele închinate Centenarului Unirii. A fost un ghinion atunci când această firmă a început acele lucrări, pe care nu au fost în stare se le facă. Cred că dacă încăpea pe mâinile unor particulari, o formație de meseriași din Moara, era posibil că în două săptămâni gardul să fi fost gata”, a declarat conform Obiectiv de Suceava, primarul Ion Lungu despre această situație.
Pentru diferența de 150.000 de lei, Primăria a organizată altă licitație, noul constructor onorându-și întocmai obligațiile contractuale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024