Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a catalogat drept premieră naţională proiectul prin care se construieşte o centrală geotermală pentru aproximativ 13.000 de beneficiari.
Ministrul Marcel Boloş s-a aflat zilele trecute la Oradea, unde a vizitat şantierul viitoarei centrale şi a apreciat proiectul demarat de curând ca o soluţie inovativă, "o premieră naţională, un model de utilizare a apei geotermale la randamente energetice mari''.
"Mă bucur că particip azi la acest eveniment. Felicit Primăria Oradea, fiind prima primărie din ţară care a luat în serios problema autonomiei şi independenţei energetice. Este un proiect în premieră naţională, atât pe partea de inovaţie ca soluţie tehnică pentru utilizarea apei geotermale, cât şi un proiect care contribuie la independenţa energetică a municipiului Oradea. Îndemn pe toţi cei care azi conduc comunităţile locale, primari, preşedinţi de consilii judeţene să apeleze cu încredere la fondurile pe care le avem alocate pe acest domeniu, mai ales că avem condiţii de finanţare extrem de favorabile",
Marcel Boloş, Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Staţia termică geotermală se bazează pe trei foraje în cartier, care extrag apă geotermală, de la o adâncime de 2.800 metri, la 75 de grade Celsius.
Prin proiect se vor construi, pe lângă centrala geotermală, conducte de transport apă geotermală/agent termic pe o lungime de aproximativ 22 km, un foraj de producţie apă geotermală şi se vor monta 277 de "mini puncte termice" de imobil la consumatori, potrivit Agerpres.
Beneficiarii direcţi ai investiţiei sunt aproximativ 13.700 de locuitori ai unui cartier orădean, respectiv 6.217 apartamente, instituţii publice şi agenţi economici care au spaţii comerciale la parterul blocurilor din cartier.
Proiectul "Valorificarea energiei geotermale în asociaţie cu pompe de căldură pentru producerea agentului termic pentru încălzire şi apă caldă în Cartierul Nufărul din Oradea" este realizat de asocierea Elsaco Electronic SRL din Botoşani şi Energomontaj SA, lucrările urmând să fie finalizate în februarie 2024.
Valoarea totală a contractului este de 20 milioane de euro, din care 15 milioane de euro cofinanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
(Foto: Agerpres)
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024