În baza unui contract încheiat între SC Urban Serv Botoşani şi societatea Rosal, gunoiul menajer colectat de la populaţia din judeţul Suceava va fi adus la rampa de gunoi de la Botoşani. Încheierea acestui contract a fost posibilă în urma adoptării a unui proiect de hotărîre a Consiliului Local din Suceava şi are o valabilitate pînă la data de 15 iulie 2011. Asta în cazul în care judeţul vecin nu îşi va finaliza lucrările la propria rampă de colectare a deşeurilor. Societatea Rosal care se ocupă de serviciul de salubrizare din Suceava aparţine cunoscutului om de afaceri Silviu Prigoană. „
Alaltăieri, miercuri 30 iunie, am semnat contractul cu Rosal Bucureşti, sucursala Suceava care execută lucrări de salubrizare, colectarea şi transportul deşeurilor menajere în municipiul Suceava pentru a prelua aceste deşeuri pe depozitul controlat al municipiului Botoşani. Pentru aceasta în fiecare zi, inclus sîmbăta şi duminica Rosal va transporta de la Suceava deşeurile menajere stradale colectate la Botoşani, unde avem un şef de rampă care va măsura gunoiul în metri cubi şi la finele lunii vom face factură şi vom încasa de la Suceava contravaloarea acestui transport”, a declarat
Gheorghe Pricopi, director Urban Serv. Societatea Rosal va plăti către Urban Serv un tarif de 9 lei/mc fără TVA. „
Ei vor transporta gunoiul cu maşini de 36 mc pe maşină, dacă vor fi maşinile mai mari le vor cîntări. Estimăm că vor aduce în jur de 8-10.000 de metri cubi pe lună de unde noi vom încasa fără TVA în jur de 800-900 de milioane de lei vechi. Poate vor fi luni şi cun un miliard de lei vechi”, a mai declarat
Gheorghe Pricopi. Directorul societăţii a mai menţionat că sumele respective nu vor fi utilizate pentru plata salariilor angajaţilor de la Urban Serv, ci strict pentru noi investiţii care urmează a fi făcute.