După ce li s-au respins plângerile de la Birourile Electorale ale municipiului și județului, liberalii au formulat o reclamație pe care au depus-o la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Nu este îndreptată însă împotriva PSD sau a competitorului electoral sprijinit de această formațiune politică ci împotriva celor două firme de transport a căror autocare au fost închiriate de reprezentanții Primăriei Botoșani pentru Ziua Porților Deschise de la Cornișa.
„Se efectuează verificări pe linia respectării legislației privind transportul public de persoane”
Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Concret, liberalii au depus o plângere împotriva celor doi transportatori de la Botoșani că ar fi organizat curse ocazionale timp de două zile fără a avea și documentația aferentă, conform legilor în vigoare. În cazul în care se va dovedi că așa a fost, cele două firme de transport persoane sunt pasibile de amenzi.
Polițiștii rutieri vor analiza cu celeritate plângerea depusă având în vedere și actualul context politic care precede un scrutin electoral. (G.E.)
O bancă cu filială și la Botoșani s-a ÎNCHIS de astăzi: Drumul nostru se schimbă
Oana Sava
Mar 03, 2025
Un tânăr botoșănean obligat de poliție să schimbe mașina cu… pasul
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
SCENARIU: 30 de case inundate în județ, sinistrații au fost cazați la corturi
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Un botoșănean a găsit un portofel pe jos și l-a golit imediat de bani – CE a urmat
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile