Angajații botoșăneni care pot fi chemați la serviciu oricând din timpul lor liber vor primi o compensație bănească sau de altă formă, precum pachete de vacanță sau cu diverse servicii. În cazul în care este chemat la lucru, angajatul va fi plătit în regim de muncă suplimentară.
Modificarea, care va fi introdusă în Codul Muncii, a fost convenită de patronate și sindicate, şi confirmate de ambele părți.
Astfel, în Codul Muncii va fi introdus un articol care va stabili că:
(1) Pentru perioadele în care salariatul, în timpul său liber, se află la dispoziția angajatorului, putând fi chemat oricând să îndeplinească obligații de serviciu, beneficiază de o compensație bănească.
(2) Prin excepție de la prevederile alin.(1), compensația poate fi acordată și sub altă formă, prin acordul părților.
(3) Condițiile de acordare și cuantumul compensației se stabilesc prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau contractul individual de muncă, după caz, în condițiile legii.
(4) În situația în care salariatul este chemat la serviciu pentru îndeplinirea obligațiilor de muncă în condițiile alin.(1), activitatea prestată se remunerează în regim de muncă suplimentară.
Alineatul (2) a fost introdus la solicitarea expresă a patronatelor, care au arătat că pot conveni cu angajatul o compensație de altă natură decât cea strict financiară.
Reprezentanții patronatelor au arătat la rândul lor că salariații preferă adesea banilor diverse pachete de vacanță sau pentru alte servicii, în general legate de concediu sau de petrecerea timpului liber. (Sursa: Ziarul de Iași)
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024