Descinderi, percheziții și audieri maraton într-un dosar complex, miza fiind un teren pe care s-a construit un bloc.
S-a întâmplat la Iași, unde ieri, încă de dimineață, au avut loc descinderi ale procurorilor și polițiștilor de la Crima Organizată Iași în Primărie, dar și în numeroase alte locații.
Procurorul DIICOT Iași, Daniel Horodniceanu, a decis noaptea trecută să-l rețină pentru 24 de ore pe Alexandru Mustiață, fostul arhitect al celui mai important oraș al Moldovei.
Alexandru Mustiață, care este fiul fostului director al Finanțelor din Botoșani, Paul Mustiață, este acuzat că a autorizat construirea unui bloc pentru patronii unui ziar ieșean, în condițiile în care aceștia obținuseră teren de la Consiliul Local pentru spații de cazare și sediu de firmă. Patronii ziarului au fost și ei eroii unor audieri maraton.
(Alexandru Mustiață, fostul arhitect al orașului Iași)
Potrivit Dezvăluirea.ro, Alexandru Mustiață, fostul arhitect sef al municipiului Iasi, notarul Iulia Păduraru, avocata Irina Iacob, city-managerul si fostul viceprimar Gabriel Harabagiu si alți șefi din Primăria Iași au fost audiați într-un dosar de abuz și constituire de grup infracțional organizat în care prejudiciul adus bugetului local de ridică la cel puțin 2 milioane de lei. Acuzațiile se refera la faptul ca Primăria a intrat în asociere cu o firma privată cu un teren de 1.351 mp, dar Primăria nu a mai primit apoi ce i se cuvenea din această afacere.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
De teamă că va pica Bacalaureatul, un adolescent s-a sinucis: Mintea mea nu mă mai lasă!
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Șofer dus cu Poliția la spital după o „obrăznicie” în trafic
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile