Nu aprindeți focul folosind benzină sau alte lichide inflamabile, este apelul lansat de pompierii botoșăneni.
Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Baranca, comuna Cristinești. Bunurile aflate la mansarda unei case, dar și acoperișul locuinței, au fost cuprinse de flăcări.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.
Pompierii au constatat faptul că ardeau mansarda, bunurile din interior, dar și acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați. Aceștia au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la întregul imobil, un autoturism și alte clădiri din gospodărie.
Cel mai probabil incendiul s-a produs după ce fiul proprietarilor a încercat să aprindă focul cu benzină.
Pentru evitarea unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani recomandă cetățenilor să nu aprindă focul cu benzină, gaz sau alte lichide inflamabile! Își pun viața în pericol, dar și lucrurile pentru care au muncit de-a lungul timpului.
Totodată, oamenii trebuie să aibă grijă și să nu folosească alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024