Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit la un stâlp de iluminat.
Aproximativ zece tone de paie, care erau depozitate pe un câmp din localitatea Crăinicenii Vechi au ars, ieri după-amiază, într-un incendiu. Doar intervenția promptă a pompierilor militari și voluntari a făcut ca flăcările să nu se extindă la casele și o fermă aflate în apropiere.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au fost sprijiniți cu o autospecială de stingere și un buldoexcavator puse la dispoziție de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Păltiniș.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ patru hectare, iar cauza probabilă de producere a acestuia a fost un scurtcircuit produs la un stâlp de iluminat.
Pentru că ne aflăm în plină campanie agricolă, reamintim câteva măsuri de prevenire a incendiilor:
- nu depozitaţi furajele în apropierea sau sub reţelele electrice, lângă căile ferate, drumurile publice sau pădurile aflate la distanţe mici faţă de acestea;
- nu fumaţi și nu folosiţi flacără deschisă în apropierea depozitului de furaje;
- amplasaţi nutreţurile la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii produse să nu afecteze vecinătăţile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de adăposturile animalelor, de cuptoare sau magazii);
- îngrădiţi şi curăţaţi de vegetaţia uscată terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor;
- intrarea în depozitul de furaje trebuie să se realizeze pe un singur drum care va fi menţinut permanent liber pentru a permite accesul autospecialelor de intervenţie, în caz de incendiu;
-amplasaţi depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă.
Și nu uitați, depozitaţi paiele şi fânul numai după ce au fost uscate în prealabil, este mesajul transmis de ISU Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Botoșănean lovit pe trecerea de pietoni, a rămas inconștient pe asfalt
Gabriela Erdic
Nov 17, 2024