Doi bărbați au fost amendați marți după-amiază de un echipaj mixt de ordine publică, după ce s-a constatat că aceștia au dat foc vegetației uscate de pe șesul iazului din comuna Suharău.
Jandarmul și polițistul, care acționau în sistem integrat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, i-au sancționat contravențional pe fiecare cu câte 10.000 de lei pentru nerespectarea Ordonanței de Urgență nr.195/2005 privind protecția mediului.
Conform ordonanței menționate, proprietarii și deținătorii de terenuri au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, stufărișurilor sau vegetației ierboase, iar nerespectarea acestei prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 de lei la 15.000 de lei pentru persoane fizice și de la 50.000 de lei la 100.000 de lei pentru persoane juridice.
Pentru stingerea incendiului de vegetație, care se întindea pe mai multe hectare de teren, a fost necesară intervenția pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Botoșani.
„Atragem atenția asupra respectării normelor privind protecția mediului, având în vedere că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor”, au transmis jandarmii botoșăneni.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Flăcări puternice aproape de un iaz, doi botoșăneni au primit amenzi URIAȘE
Oana Sava
Feb 27, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Zeci de copii din Dorohoi și comunele învecinate, entuziasmați să învețe cum să salveze vieți
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile