Duminică, 15 noiembrie este marcată Ziua Mondială a comemorării victimelor din accidente rutiere. Polițiștii botoșăneni au adus un omagiu celor care și-au pierdut viața în astfel de evenimente în locul în care într-o perioadă scurtă de timp au murit trei oameni.
Intersecția de la Orășeni Deal a fost locul în care s-au depus flori și o coroană, mai exact crucile celor doi soți care au lăsat în urmă doi copii orfani de ambii părinți.
”Marcăm azi ziua comemorării victimelor accidentelor rutiere și dorim să tragem un semnal de alarmă tuturor participanților la trafic că până și cea mai mică abatere poate avea consecințe tragice. Am ales această intersecție pentru că drumul nou reabilitat în această zonă a creat foarte mari probleme într-o perioadă scurtă de timp, aici a avut loc cel mai tragic accident din acest an, trei persoane au decedat în acest loc în mai puțin de trei luni de zile”, a declarat Ionuț Apostol, inspector în cadrul Biroului Rutier Botoșani.
Polițiștii au împărțit șoferilor și flyere prin care au încercat să tragă un semnal de alarmă cu privire la consumul de alcool la volan sau a neatenției care poate duce la evenimente tragice.
Dincolo de acțiunile de conștientizare ale polițiștilor, sarcina diminuării accidentelor rutiere cu pierderi de vieți omenești se află mai degrabă la mâna Legiuitorului care ar trebui să modifice legislația și ă înăsprească sancțiunile pentru conducătorii auto surprinși băuți la volan. Mai departe și administratorii de drumuri ar trebui să acorde o atenție mai sporită locurile unde au loc evenimente rutiere, exemple în acest sens fiind cele două intersecții, cea de la Roșiori și cea de la Orășeni Deal.
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024