Trei noi contracte finanțate prin intermediul PNRR asigură 9,1 milioane de lei pentru dezvoltarea serviciilor sociale în județul Botoșani.
Luni, 8 ianuarie 2024, la Guvernul României, primarii Maria Huțu (Vârfu Câmpului) și Romică Magopeț (Ibănești), precum și Doina Nacu, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani (DGASPC), au participat la ceremonia de semnare a primelor contracte de finanțare din PNRR, selectate în cadrul apelurilor de proiect din componenta C13 – Reforme sociale, gestionată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. La eveniment a participat și social-democratul botoșănean Florin Gavril, consilier de stat.
În cele două comune se vor construi câte un centru de zi pentru persoane cu dizabilități, iar DGASPC va moderniza Centrul de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități. Investițiile contribuie la prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități, respectiv creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități instituționalizate, concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viață independentă și integrare în comunitate.
„Serviciile sociale din județul Botoșani se dezvoltă prin PNRR, iar investițiile în acest domeniu vor determina sporirea accesului persoanelor cu dizabilități la servicii de calitate. Cu siguranță vom înregistra o îmbunătățirea a calității vieții beneficiarilor și o creștere a gradului de incluziune socială. Felicit autoritățile locale pentru implicarea în dezvoltarea serviciilor sociale, de care persoanele vulnerabile au atâta nevoie”,
a declarat Florin Gavril.
Pe lângă serviciile sociale pe care le diversifică și dezvoltă mai multe primării botoșănene, Consiliul Județean Botoșani, prin DGASPC, a implementat mai multe proiecte care să îmbunătățească serviciile sociale, finanțate fie din fonduri europene, naționale sau județene.
„Fondurile obținute vor contribui la consolidarea și extinderea serviciilor oferite persoanelor cu dizabilități, acest proiect alăturându-se celorlalte investiții implementate deja sau aflate în curs de implementare. Proiectul DGASPC prevede atât lucrări de reabilitare a Ambulatoriului de servicii de recuperare neuromotorie, cât și dotări cu aparatură de ultimă generație care să crească șansele de recuperare neuromotorie a persoanelor cu dizabilități. Obiectivul nostru, al Consiliului Județean, este să demarăm și să ducem la bun sfârșit cât mai multe investiții, pentru a asigura cele mai bune condiții persoanelor care au nevoie de serviciile specialiștilor DGASPC”,
a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
(comunicat PSD Botoșani)
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024