Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu se pregătește alături de avocați pentru a aborda apărarea din proces, la Curtea de Apel Suceava.
El susține că va depune toate eforturile posibile pentru a depune noi probe la dosar dar mai ales pentru audierea unor martori noi care au fost refuzați la Tribunalul Botoșani.
„Noi am depus o listă de 30 și ceva de martori și ne-au aprobat 2. Adică dacă vorbim ca acuzarea să fie egală cu apărarea, nu poți în acuzare să audiezi 37 de martori și în apărare doi martori. Mi se pare un pic… Eu am solicitat expertize, s-au făcut, nu am înțeles dacă s-a ținut sau nu cont. În expertiză era total altă valoare, în sentință este total alta. Expertiza economică ni s-a refuzat, o să cerem la Suceava”,
Florin Țurcanu, coordonator ALDE
Printre persoanele propuse pentru a fi audiate la Tribunalul Botoșani s-a regăsit și Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
Florin Țurcanu a solicitat audierea sa deoarece consideră că se înscrie în rândul politicienilor a căror casă a fost construită de firmele lui Marcel Bârsan, denunțătorul său. Și că mai sunt și alte persoane care au apelat la serviciile omului de afaceri.
„Sunt convins că da. Și sunt mulți politicieni. Și îi știu. Cred că se știe foarte bine cui a făcut și cui nu i-a făcut și asta o voi spune public de câte ori este nevoie. Avem și un președinte de partid în funcție care are casă construită de dl X. Este d-na președinte a PSD-ului și nu cred că ar trebui să ascundă acest lucru. Este un lucru care ar trebui să se vadă, la vedere. Am vrut să fie audiată și să explice că și alți oameni politici au construit case cu firme private și firme care sunt în anturajul acestui domn. Eu nu am un război direct cu domnia sa, dar dacă trebuie să fim realiști…”,
Florin Țurcanu, coordonator ALDE
Reporterii Botoșăneanul au contactat-o pe Doina Federovici pentru a comenta declarațiile făcute de Florin Țurcanu. Președintele PSD Botoșani nu a răspuns solicitării.
În aceeași ordine de idei, Florin Țurcanu a arătat că sunt și primari care au apelat la serviciile lui Marcel Bârsan.
„Mai sunt primari care și-au construit case cu doamnia sa. Sunt oameni puternici în județ care au construit și care construiesc în continuare, să știți. Și au avut 100% și lucrări. Au construit și pensiuni, un exemplu scurt, la Copălău, în același timp cât a vândut mașini la Primăria Copălău a construit pensiuni la primarul de la Copălău. Nimeni nu vede. Eu nu fac denunțuri dar sunt lucruri care ar trebui să se vadă. Mergem mai încolo spre Flămânzi…și dacă vreți mergem peste tot”,
Florin Țurcanu, coordonator ALDE
Primarul comunei Copălău a confirmat că a avut o relație contractuală cu firma lui Marcel Bârsan. Însă în baza unui contract corect și legal, așa cum se întâmplă la orice investiție din România.
Despre declarațiile făcute de Florin Țurcanu, în schimb…
„Dl Țurcanu bănuiesc că acum este cu capul. El are stilul, când intră în rahat să arunce pe alții, ca el să se salveze. Și bănuiesc că fabulează. În stresul pe care-l are, omul e…Dar e Florin Țurcanu și ne oprim. Că a mai găsit vreo doi la care le-a spălat mintea și i-a ținut aproape…Într-adevăr am avut o relație contractuală, s-a construit o pensiune, nu este niciun secret, s-a scris și în presă dar de la a acuza…Cu alte cuvinte eu cred că dl Țurcanu este cu capul”,
a fost reacția primarului de Copălău, Ciprian Ivanov
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024