Ultima etapă până la semnarea contractelor de finanțare pentru proiectele finanțate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, a fost parcursă în cursul zilei de astăzi, 17 octombrie 2019.
Consilierii locali s-au întrunit în ședință de îndată și au votat aprobarea unui număr de șapte proiecte care totalizează 123.883.824 de lei sau 26 de milioane, echivalentul în euro.
Printre proiectele aprobate se regăsește și cel privitor la traseul 102, pentru tramvaie, în condițiile în care pentru linia 101 s-a dat deja votul.
Printre lucrările propuse a se realiza se regăsesc următoarele intervenții:
„Șapte proiecte de hotărâre pe care le-am inițiat personal au fost votate, în sfârșit, de consilieri, adăugându-se celorlalte patru ce vizează aceeași axă de finanțare, trecute anterior prin consiliul local. Proiectele votate astăzi se referă la reabilitarea căii de rulare a tramvaielor pe traseul 102, construirea și dotarea unei creșe în Cartierul Cișmea, precum și la amenajarea a cinci zone de recreere pe străzile Vârnav, Adrian Adamiu (două), Pacea și pe Aleea Nucului din municipiul nostru”,
a precizat primarul Cătălin Flutur
De asemenea s-a votat și ca societatea Urban Serv să mai opereze în municipiu pentru o perioadă de un an de zile, pentru a fi evitată o nouă criză administrativă, în prag de iarnă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024