Președintele PNL Botoșani a avut o reacție dură la adresa liderilor care manevrează masele în preajma unor scrutine de alegeri, mai ales atunci când acest lucru are loc la comanda din umbră a unui partid politic.
Iarna asta avem alegeri pentru Parlamentul României.
Și, după patru ani de zile în care acțiunile de protest au fost aproape numărate pe degetele de la o mână, în ultimele luni până la scrutin, au explodat efectiv.
Spitalele.
Poșta.
Penitenciarele.
”Este o perioadă a grevelor, a solicitărilor către Guvern, o întreagă perioadă în care un Guvern tehnocrat venit la un moment dat dintr-o dorință legitimă a celor care au cerut în stradă, în momentul de față este demonizat, i se explică ce tot ceea ce face nu face bine. Chiar azi mă uitam că BERD a schimbat încadrarea României la economie de la 4 la 4,8%. Sunt aspecte îmbucurătoare”
Cătălin Flutur, președintele PNL Botoșani
Liderul PNL și-a îndreptat atenția către sindicaliștii care se află în spatele acestor acțiuni de protest și care își urmează mai degrabă propriile interese decât cele ale oamenilor. Mai ales că au fost deja înregistrate cazuri în care liderii sindicali s-au transformat în… miniștri.
”Vorbesc mai ales de liderii de sindicat de la nivel național, plătiți relativ bine inițiază acțiuni de protest pentru creșteri salariale împotriva legii. Iar legea responsabilității fiscale spune că, cu 120 de zile înainte de alegeri să nu se întâmple nimic pentru că asta ar însemna un fel de mită electorală”
Cătălin Flutur, președintele PNL Botoșani
Un exemplu prezentat de Flutur este cel al Federației Națională a Sindicatelor din Administrația Publică Locală reprezentantă prin liderul Răzvan Claudiu Bordeianu care în cursul anului a tot amenințat cu tot felul de greve care au fost realizate mai mult sau mai puțin dar care fac însă nu mare rău administrației.
O bancă cu filială și la Botoșani s-a ÎNCHIS de astăzi: Drumul nostru se schimbă
Oana Sava
Mar 03, 2025
Un tânăr botoșănean obligat de poliție să schimbe mașina cu… pasul
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
SCENARIU: 30 de case inundate în județ, sinistrații au fost cazați la corturi
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Un botoșănean a găsit un portofel pe jos și l-a golit imediat de bani – CE a urmat
Redacția Botoșăneanul
Mar 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile