Imediat după comunicatul transmis de PSD Botoșani, a reacționat și Cătălin Flutur cu un mesaj adresat botoșănenilor.
Iată ce spune Cătălin Flutur:
Dragi botoșăneni,
Așa cum bine știți, municipiul nostru este singura reședință de județ din România în care nu a putut fi desemnat încă primarul rezultat în urma alegerile locale de duminică, 27 septembrie.
Neregulile majore constatate în derularea procesului electoral fac deocamdată imposibilă finalizarea numărării voturilor și desemnarea oficială a câștigătorului, diferența dintre primii doi candidați fiind de doar câteva voturi, la un total de aproape 31.000 de voturi exprimate.
Am prezentat public în cadrul unei conferințe de presă un număr mare de nereguli clare sesizate în ziua votului, în secțiile de votare și în documentele electorale. Nereguli similare au fost sesizate și de reprezentanții altor formațiuni politice.
În baza acestor indicii clare de viciere a procesului electoral, cu sau fără intenție, nu mai puțin de trei partide politice, plus un candidat independent, au depus contestații la Biroul Electoral de Circumscripție, solicitând nimic altceva decât stabilirea exactă a adevărului în privința votului exprimat de botoșăneni prin renumărarea voturilor.
Se opun renumărării cei de la PSD, care încearcă pe toate căile să blocheze renumărarea voturilor. De ce? Este ceva de ascuns? Votul real al botoșănenilor, confirmat prin renumărare, i-ar putea supăra pe pesediști? Știu pesediștii că s-ar putea constata prin renumărare o altă situație, cea reală, care i-ar dezavantaja? Altfel de ce să preferi să începi un mandat în care să planeze continuu suspiciunea că, de fapt, nu ești alesul legitim al comunității, în loc să accepți o renumărare care să confirme deasupra oricărui dubiu că ești într-adevăr preferatul electoratului botoșănean?
În afara probelor concrete expuse în conferința de presă, am primit alte zeci de mesaje de la botoșăneni care m-au informat cu privire la alte numeroase nereguli din timpul votului sau al numărării voturilor. Adun toate aceste probe în vederea demonstrării fără putință de tăgadă a existenței unor diferențe între numărul de voturi real și cel înregistrat în hârtiile pline de modificări și ștersături rezultate după ziua de duminică, toate aceste diferențe fiind în defavoarea mea și în favoarea candidatului PSD, adică exact partidul care se opune vehement renumărării.
Vă rog să vă demonstrați spiritul civic și dorința ca la conducerea orașului nostru să se afle în următorii patru ani un primar legitim și corect ales de botoșăneni și să îmi trimiteți orice probe dețineți, inclusiv mărturii, privind neregulile pe care le-ați sesizat duminică în derularea procesului electoral!
Știu că sunteți cinstiți! Știu că doriți adevărul! Vă mulțumesc pentru sprijinul pe care îl puteți oferi pentru a ajunge la acest adevăr și pentru a destructura construcția mincinoasă realizată de alții, cu sau fără intenție!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024