La scurt timp după aflarea primelor rezultate ale alegerilor locale, noul primar al municipiului Botoşani s-a referit la cea mai mare investiţie a Primăriei aflată în derulare.
Atunci Cătălin Flutur şi-a exprimat convingerea că Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa nu va fi deschis nici la ultim termen anunţat, 1 iulie şi nici până la sfârşitul verii. Edilul şef a subliniat că lucrările sunt întârziate cu aproape doi ani.
„Data oficială a inaugurării a fost 20 septembrie 2014, asta a fost data oficială, că așa au fost 30 de date de finalizare a Cornișei. Sigur nu va fi 1 iulie. În primul rând nu este curent acolo și atât timp cât nu avem curent, nu avem stații de epurare”,
Cătălin Flutur, primar nou ales.
Acesta a mai adăugat însă că nu deţine date oficiale despre stadiul executării lucrărilor şi mai ales informaţii financiare.
„Eu n-am fost foarte bine informat, ca și dvs. de altfel, de către cei care au fost până acum la Primărie”,
Cătălin Flutur, primar nou ales.
Contractul pentru Parcul Cornişa a fost semnat în primăvara anului 2013, iar lucrările au demarat la începutul verii aceluiaşi an. Potrivit contractului, investiţia trebuia executată în doi ani, însă termenul final tot a fost prelungit. (S.B.)
Alertă de FRAUDĂ online: Escrocii se folosesc de numele firmelor de curierat ca să FURE bani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
SINGURELE vouchere de la stat care nu s-au tăiat în 2025: CINE sunt beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ministrul Rafila, explicații despre un virus care afectează mai ales copiii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile