„A fost pînă la urmă opţiunea preşedintelui”, a declarat luni
liderul PD-L Botoşani despre asocierea partidului cu fostul şef al PSD Botoşani. Cătălin Flutur, cel care ani la rînd l-a criticat pe Constantin Conţac, a lăsat astfel să se înţeleagă faptul că decizia finală de a-l prezenta pe ex-preşedintele Consiliului Judeţean ca susţinător al lui Traian Băsescu i-a aparţinut în final acestuia. Cătălin Flutur a mai spus că acelaşi lucru s-a întîmplat şi la Iaşi cu Constantin Simirad.
„Acolo a mers, aici nu”, a arătat
liderul democrat-liberalilor botoşăneni, care a subliniat totuşi că fostul lider PSD nu este membru al PD-L şi că face parte, alături de parlamentarii Liviu Câmpanu şi Nicolae Rebenciuc, din rîndul perosonelor publice care şi-au anunţat sprijinul pentru Traian Băsescu.
Constantin Conţac a fost prezentat în startul campaniei ca susţinător al actualului şef al statului chiar de Cătălin Flutur în cadrul unui miting organizat la Casa Sindicatelor. Totodată, Conţac a fost unul dintre foarte puţinii oficial independenţi care a stat pe scenă alături de şefii naţionali ai PD-L la mitingul organizat la Iaşi pe 1 noiembrie cu ocazia venirii în Moldova a lui Traian Băsescu.