După ce mai toată familia i-a fost băgată în campanie de către competitorii politici, pretendentul liberal la funcţia de primar al municipiului Botoşani s-a deplasat la urne alături de aproape întreaga familie.
La 9:30, Cătălin Flutur a sosit alături de soţia sa, Gabriela, la Liceul de Artă din bulevardul Mihai Eminescu. Tot acolo au venit şi doi dintre cei trei băieţi ai săi, cel mic, Cosmin şi cel mijlociu, Mircea. La rândul său, acesta din urmă a venit împreună cu soţia şi cu copil, pe care fostul primar din perioada 2004 – 2012 l-a pupat şi cu care a ieşit în braţe din secţia de vot. Candidatul PNL s-a arătat optimist în privinţa rezultatului scrutinului.
„Am votat pentru Botoşani, pentru familiile noastre, pentru copiii noştri. Am votat în primul rând pentru ca botoşănenii să-şi recapete încrederea în politică şi politicieni şi în administraţia locală. Împreună cu colegii mei, astăzi vom urmări întreg procesul de votare, suntem pregătiţi să câştigăm şi vom câştiga alegerile de astăzi”,
Cătălin Flutur, candidatul PNL la Primăria Botoşani.
Pe lângă familie, i s-au alăturat preşedinţii municipali ai PNL, Viorel Iliuţă şi Daniel Humelnicu, deputatul Costel Şoptică şi aspirantul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani, Gheorghe Sorescu.
„Toţi ar trebui să fim emoţionaţi atunci când mergem la vot pentru că ni se întâmplă o dată la patru ani şi de votul nostru depinde viitorul tuturor”,
Cătălin Flutur, candidatul PNL la Primăria Botoşani.
Fostul edil şef a votat într-o mare de pensionari, secţiile de la Liceul de Artă fiind asaltate duminică dimineaţă de vârstnici. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Portariuc, vot cu fiul la Laurian pentru continuitate la Primărie – GALERIE FOTO
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind acordarea unor înlesniri la plata amenzilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
S-a stabilit programul etapei XVII-a din Superliga: Cu CINE joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Comunicat PNL: Dna Alexandra Huțu a demonstrat din nou că doarme în papuci – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024