Primarul municipiului reședință de județ pentru următorii patru ani de zile s-a referit la persoanele cu funcții din cadrul Primăriei Botoșani și care sunt și membre ale PSD.
Pentru că, așa cum se obișnuiește printr-un soi de legi nescrise, odată cu plecarea unei anume guvernări politice, sunt lăsați fără funcții și cei care au făcut parte din respectiva formațiune care s-a aflat la putere.
Înainte cu câteva luni de alegerile locale, fostul primar i-a cerut demisia directorului Poliției Locale, Ioan Onuțu. Lucru care nu s-a mai întâmplat, șeful ”comunitarilor” având continuitate în activitate.
Cel puțin în viitorul apropiat vor avea parte de același ”tratament” și directorii PSD din Primărie.
”Toată lumea va fi menținută. Dar toată lumea va fi și evaluată în același timp. Acești domni au niște funcții obținute în urma unor concursuri. Nu putem decât să evaluăm, ce se întâmplă ulterior, cum își vor desfășura activitatea”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Chiar înainte de a preda mandatul Ovidiu Portariuc a făcut un apel public pentru păstrarea celor care au fost angajați în perioada 2012 – 2016 cu precizarea că în această perioadă a fost păstrată toată lumea. (G.E.)
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile