Întrebat de reprezentanţii mass media locală dacă are vreun comentariu pe marginea candidaţilor care au fost anunţaţi de PSD la alegerile locale din 2012, primarul Cătălin Flutur a afirmat că nu se va mai lansa în astfel de declaraţii. Mai mult, edilul şef a afirmat că a greşit chiar din momentul în care a pomenit numele lui Răzvan Rotaru de la PSD, dându-i astfel o importanţă care în opinia sa nu i s-ar cuveni. De altfel, social democratul l-a atacat public în mai multe rânduri pe primarul Cătălin Flutur, însă nu a primit în schimb nici o reacţie din partea edilului şef. „
Evit să mai discut despre anumite persoane pentru că le fac vedete numai discutând despre ele. Nu cred că i s-a întâmplat ceva mai important de la majorat până când i-am pomenit numele şi chiar regret că i-am pomenit numele”, a afirmat
Cătălin Flutur vis a vis de social democratul Răzvan Rotaru.