Flutur i-a bătut la CJ obrazul lui Portariuc cu datoriile care nu există – VIDEO
Fostul primar al municipiului Botoşani a speculat ceea ce Botoşăneanul a sesizat în această dimineaţă în proiectul de hotărâre a Consiliului Judeţean privind împărţirea a 7,1 milioane de lei alocaţi de Guvern la rectificarea bugetară. Banii au fost daţi pentru plata arieratelor pe care le înregistrează administraţiile locale, iar Primăria Botoşani nu se află pe lista beneficiarilor.
"Înseamnă că nu au datorii. E foarte bine atunci"
Reprezentanţii CJ au explicat că au solicitat tuturor primăriilor să transmită ce datorii înregistrează, însă municipalitatea nu a precizat că ar avea un debit. Cum primarul Ovidiu Portariuc şi-a criticat continuu predecesorul, în cele peste patru luni de mandat, pentru datoriile pe care i le-ar fi lăsat, în şedinţa CJ de miercuri, actualul consilier judeţean a reacţionat. „Spre surprinderea mea Primăria Botoşani nu a făcut nici o adresă să spună că are plăţi restante sau arierate, cu toate că în ultima vreme am auzit tot timpul că nu au bani să plătească constructorii, că au datorii la constructori. Ce s-a întâmplat, nu au fost întrebaţi? Sau chiar nu au datorii şi atunci repartizarea este corect făcută?” a întrebat Cătălin Flutur. Magda Didii, director economic al CJ, a dat asigurări că toate primăriile au primit adrese prin care li se cerea să menţioneze datoriile pe care le au, inclusiv cea de la Botoşani. „Înseamnă că nu au datorii. E foarte bine atunci”, a comentat Cătălin Flutur situaţia financiară a municipalităţii.
Procentele avantajează primăriile puterii
Luarea sa de poziţie l-a făcut să zâmbească pe preşedintele Consiliului Judeţean, care la rândul său a arătat că Primăria Botoşani nu i-a răspuns că ar avea datorii. „Apreciez interesul dvs. de a aduce în opinia publică acest lucru. Noi am solicitat tuturor primăriilor şi am răspuns prompt la toate adresele pe care ei le-au transmis, care nu au răspuns...”, a afirmat Florin Ţurcanu. După cum v-am informat dimineaţă, fiecare localitate primeşte două treimi din ce a solicitat. Ciudat lucru însă, în ciuda aplicării acestui procent, primăriile USL beneficiază de cele mai mari fonduri, iar cele PDL de cele mai mici. Proiectul a fost adoptat fără nici un vot împotrivă.
CITEŞTE ŞI:
CJ împarte USL-ist „caşcavalul” de 71 miliarde de la Guvern – DOCUMENT