Primarul municipiului reședință de județ a avut un mesaj public ce îi vizează pe cei 12 consilieri PSD din Consiliul Local Botoșani.
Postarea a fost făcută publică pe Facebook de primarul Cătălin Flutur care susține că municipiile Botoșani, Iași, Suceava, Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Roman, fondatoarele Asociației ”Moldova se dezvoltă” au fost blocate de cei 12 consilieri municipali ai PSD din Botoșani
„Dragii mei, administrarea responsabilă a unui oraș de 120.000 de locuitori, cum este Botoșaniul, presupune buna gestionare a activităților curente, dar și o preocupare continuă pentru viitor, pentru dezvoltare. Iar dezvoltarea orașului presupune în primul rând investiții. Pentru realizarea acestora este firesc să dovedim deschidere pentru accesarea tuturor surselor de finanțare posibile și chiar să fim cât se poate de imaginativi în acest domeniu”,
A scris Cătălin Flutur pe Facebook
Consilierii PSD s-au opus aderării orașului Botoșani în Asociația „Moldova se dezvoltă”, în ultima ședință ordinară de Consiliu Local, pe motiv că, cotizația anuală ce ar urma să fie plătită de Primărie, nu s-ar justifica.
„Am remarcat cu toții, anul trecut, inițiativa a patru dintre cele mai dinamice orașe ale României, Cluj Napoca, Timișoara, Oradea și Arad, de a înființa Alianța Vestului, un instrument de dezvoltare prin atragerea de fonduri pentru proiectele comune. Alianța Vestului a înregistrat deja câteva succese de etapă importante, dovedindu-se o structură cu potențial ridicat pentru progresul fiecărui oraș membru”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Inspirat de acest model, împreună cu alți șase primari de municipii din zona noastră geografică, au fost puse bazele Asociației ”Moldova se dezvoltă”. Alături de Botoșani, din asociație mai fac parte ca membri fondatori municipiile Iași, Suceava, Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Roman.
Pentru a-și putea începe efectiv activitatea, asociația trebuie validată prin votul consiliilor locale. Indiferent de culoarea lor politică, consilierii din toate celelalte șase municipii au votat pentru fondarea asociației. Unica excepție, absolut nefericită, este cea a Consiliului Municipal Botoșani, unde majoritatea PSD s-a opus acestui proiect.
„Singura explicație rezonabilă pentru votul negativ al consilierilor PSD este insuficienta documentare asupra beneficiilor potențiale pentru dezvoltarea orașului. Îmi este greu să cred că niște aleși ai tuturor botoșănenilor pot întoarce spatele unei oportunități de dezvoltare doar pentru a sabota primarul de altă culoare politică”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
De altfel, deși sunt majoritari și în alte consilii, aleșii PSD nu s-au mai opus nicăieri în altă parte înființării Asociației ”Moldova se dezvoltă”. Paradoxal, decizia social-democraților din celelalte municipii este blocată momentan de obtuzitatea demonstrată în ședința de consiliu din 28 februarie de colegii lor de partid de la Botoșani, mai spune primarul.
Practic, ”Moldova se dezvoltă” nu își poate începe activitatea la această dată din cauza votului celor 12 consilieri PSD de la Botoșani. Aceștia au ”reușit” așadar contraperformanța de a bloca un instrument de dezvoltare pe care l-au considerat util nu doar consilierii liberali de la Botoșani, ci și toți consilierii locali din Iași, Suceava, Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Roman și Vatra Dornei, indiferent de culoarea politică.
Primarul a mai arătat că a mai reintrodus proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a următoarei ședințe ordinare în speranța că ntre timp consilierii PSD au înțeles importanța Asociației ”Moldova se dezvoltă” pentru orașul nostru și pentru toți locuitorii săi.
„Refuz să cred că cei 12 consilieri PSD vor continua să joace rolul absurd al croitorașului cel viteaz din basmele copilăriei, repetând isprava din 28 februarie de a bloca șapte municipii ale Moldovei, cu șapte sute de mii de locuitori, dintr-o lovitură”
Concluzionează Cătălin Flutur
Ședința ordinară a fost stabilită pentru miercuri, 27 martie 2019.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024