Dacă în 2012, când a pierdut alegerile, a organizat o conferință de presă în care și-a prezentat bilanțul și mai ales situația Primăriei Botoșani la terminarea mandatului, în 2020 Cătălin Flutur nu a mai organizat o întâlnire cu mass-media.
În schimb, la finalul ședinței de învestire a noului primar și Consiliu Local, la solicitarea jurnaliștilor, fostul edil șef a făcut câteva declarații.â
A anunțat mai întâi că va rămâne în Consiliul Local deoarece potrivit Codului Administrativ poate să exercite prerogativele de ales local și de director la SC Locativa SA, post pe care a precizat să se va întoarce.
Și a promis să acționeze în CL ”cu bună credință”.
”Și vă garantez că va fi cu bună credință și voi pune toată priceperea mea spre binele locuitorilor municipiului Botoșani”,
Cătălin Flutur, consilier local.
Întrebat dacă va colabora cu Cosmin Andrei și îi va susține proiectele a răspuns că, ”bineînțeles, toate proiectele bune vor fi susținute, e un lucru aproape logic pentru că, dacă sunt proiectele bune și corecte sunt spre binele locuitorilor municipiului Botoșani”.
Cât despre mulțumirile pe care i le-a adresat la final noul edil șef... ”E foarte bine și îi mulțumesc la rândul meu că mi-a mulțumit”.
Apoi a prezentat situația financiară la zi a Primăriei Botoșani.
”Rămâne în condiții foarte bune pentru un an de pandemie. Adică sunt 31 de milioane de lei, care înseamnă 310 miliarde lei vechi și care sunt în conturile Primăriei în momentul de față. Deci nu ar trebui să avem nici un fel de emoție legat de finalul anului. Sunt mulți bani și sper să ne ajungă. Sigur, mare parte din acești bani se vor duce pentru anul viitor și este bine pentru că va fi un început bun. Îmi doresc din suflet să avem posibilitatea să putem să și cheltuim banii și totul este legat de situația aceasta actuală de pandemie”.
Fostul edil șef a adăugat că, pe lângă banii din conturi, municipalitatea are și contracte semnate pe proiecte europene de peste 100 de milioane de euro.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024