Prezentă la sfârşitul săptămânii precedente în judeţ, lidera interimară a PNL şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia financiară a Primăriei Botoşani generată de creşterea salariilor funcţionarilor.
Chiar în debutul întâlnirii cu jurnalişti, preşedintele PNL s-a referit la lefurile bugetarilor şi impactul majorării acestora asupra bugetului municipalităţii, Raluca Turcan precizând că a purtat o discuţie pe această temă cu primarul Cătălin Flutur.
„Guvernarea PSD, în această avalanşă de promisiuni de creşteri de salarii, nu a spus şi de unde se dau aceşti bani. De aceea suntem în situaţia ca bugetul local, de exemplu, să prevadă bani pentru salarii de 37 milioane de lei în condiţiile în care venitul Primăriei Botoşani este de 36 de milioane de lei. Acestea sunt datele pe care le am de la dl primar, aceştia sunt banii care trebuie să se ducă pentru salarii şi întrebarea este ce îţi mai rămâne în continuare pentru a investi, pentru a crea locuri de muncă, pentru a suplimenta veniturile la bugetul Primăriei?”,
Raluca Turcan, preşedinte interimar PNL.
Iar situaţia de la Botoşani nu ar fi una singulară la nivelul administraţiei publice locale din România.
„Nu este o situaţie punctuală, acelaşi lucru se întâmplă şi la Sibiu, şi în Craiova, se întâmplă peste tot în ţară pentru că s-au făcut transferuri de povară de cheltuială fără transfer de resursă. Acesta este un semnal îngrijorător pe care l-am primit aici, la Botoşani şi care este întărit şi de alte semnale care în momentul de faţă ne vin din toată ţara”,
Raluca Turcan, preşedinte interimar PNL.
La Primăria Botoşani, pe lângă majorarea de 20% a salariilor hotărâtă de Guvern, retribuţiile s-au mărit şi prin aplicarea unei decizii a Curţii Constituţionale. Primarul Cătălin Flutur a evitat să semneze dispoziţia de creştere a lefurilor, preferând ca oficial să plece într-o delegaţie, astfel încât documentul a fost iscălit de viceprimarul Cosmin Andrei.
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024