Acordul verbal pe care l-a anunţat săptămâna trecută primarul Ovidiu Portariuc privind transferul terenurilor de la Ministerul Apărării Naţionale are o rezolvare parafată şi în scris de un an şi jumătate. Asta reiese dintr-o minută pe care reprezentanţii Primăriei Botoşani şi ai MapN au semnat-o pe 10 august 2011.
Atunci la Botoşani a avut loc o întâlnire între edili şi o delegaţie formată din şapte ofiţeri care au căzut de acord să transfere terenul Armatei solicitat de municipalitate în schimbul îndeplinirii unor condiţii solicitate de MapN. Principala era ca 50% din locuinţele construite acolo, dar nu mai puţin de 187, să fie cedate angajaţilor MapN, ori săptămâna trecută Ovidiu Portariuc a anunţat că ministrul Mircea Duşa a fost de acord să cedeze suprafaţa respectivă în schimbul a 200 de locuinţe. „Am numărat şapte miniştri ai Apărării Naţionale din 2004 până în 2012 cu care am discutat aceeaşi problemă. Am ajuns la un acord scris (...). Una e să vorbeşti la o şuetă cu ministrul şi să vină şi dl Dolineaschi şi dl primar Portariuc să spună că am vorbit cu dl Duşa. Şi el a spus de 200 de locuinţe, aici scrie clar: 187 de locuinţe pentru Armată ”, a afirmat Cătălin Flutur. Acesta a mai adăgat că inclusiv Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a nominalizat municipiul Botoşani în rândul celor care vor prelua teren. Flutur a mai arătat că de la preluarea Puterii de către USL, MapN a transferat terenuri mai multor localităţi din ţară, nu însă şi Primăriei Botoşani.
Ovidiu Portariuc a anunţat săptămâna trecută că a ajuns la un acord cu ministrul Mircea Duşa privitor la transferul terenurilor Armatei. Nu s-a prezentat nici un document, dar s-a menţionat că astfel începe să prindă viaţă promisiunea realizării de locuinţe ieftine pentru tineri. Cătălin Flutur a replicat că, de fapt, pentru transfer există o înţelegere scrisă, pe care a dovedit-o cu documente, nu doar verbală, încă de pe vremea în care conducea Primăria Botoşani. Ulterior, Ovidiu Portariuc a trimis un comunicat în care a mutat discuţia de la transferul propriu zis la proiectul său de locuinţe, susţinând că predecesorul său în funcţie se laudă că a iniţiat proiectul său cu cartierul pentru tineri.
CITEŞTE ŞI:
Troc ministru - primar cu terenuri şi locuinţe de 15.000 de euro
CITEŞTE ŞI:
Promisiunea anului vine de la PSD : garsoniere cu 7.000 de euro
Portariuc recunoaşte că preia proiectele lui Flutur, dar... Nu înţeleg de ce se supără
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024