PNL este prima formaţiune politică care a depus lista de candidaţi pentru Consiliul Judeţean însă în județul vecin. În frunte cu liderul PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, vărul lui Cătălin Flutur de la Botoșani, candidaţii liberali pentru funcţiile de consilier judeţean s-au prezentat la Biroul Electoral Judeţean, unde şi-au înregistrat dosarele de candidatură.
Lista PNL pentru Consiliul Judeţean Suceava este deschisă de Gheorghe Flutur, care va candida şi pentru preşedinţia acestei instituţii. Înainte de depunerea candidaturilor, Flutur a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că PNL vizează câştigarea a cel puţin 20 din cele 37 de mandate de consilier judeţean. La depunerea candidaturilor au fost prezenţi şi primarul Sucevei, Ion Lungu, deputaţii Ioan Balan şi Radu Surugiu şi senatorul Steliana Miron.
„Asta e echipa cu care pornim la drum cu Doamne ajută! Din 47 de membri pe listă avem 14 femei, adică 30% dintre candidaţii de pe listă sunt femei. Apoi, vârsta medie a listei lui Flutur este de 47 de ani. Avem 32% dintre candidaţi sub 40 de ani. Avem, de asemenea, 12 ingineri, nouă profesori, din care trei universitari, nouă economişti, şase jurişti, cinci medici, un filolog, un student, un general, un asistent medical şi doi tehnicieni”, a spus liderul PNL Suceava.
Gheorghe Flutur a spus că pentru următorul mandat, viitoarea conducere PNL a CJ Suceava va avea o viziune nouă de dezvoltare, regională. Flutur a vorbit despre o ofensivă a Nordului Moldovei pentru a dezvolta această zonă a ţării.
„Toate proiectele vor fi în această direcţie, pentru că simţim că avem nevoie de aşa ceva, pentru că vrem să eliminăm, dacă se poate, diferenţele dintre judeţele din Moldova şi cele din Ardeal. E o nedreptate, numai dacă ne gândim la PIB, la venitul pe cap de locuitor, care este mult mai mic în această parte de ţară”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a precizat că strategia sa se va baza pe dezvoltarea de parteneriate, atât cu primarii din judeţ, cât şi cu societatea civilă, mediul de afaceri sau organizaţii profesionale. (sursa Monitorul de Suceava)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024