Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a declarat, marți, că Parcul de Agrement Cornișa a fost realizat prin efortul comun al mai multor edili care s-au aflat la conducerea administrației botoșănene, iar fostul primar, Cătălin Flutur nu poate pretinde „paternitatea absolută” a proiectului, întrucât la acesta au contribuit multe alte persoane.
„Nu înțeleg nervozitatea si agitatia domnului Flutur cu privire la proiectul Cornișa.Pana in prezent in ultimii doi ani a tot spus ca nu se va face, acum ca se face, tot insistă că e proiectul său, ca și cum ar fi lucrat singur la el și l-ar fi scos dintr-o dată din pălărie. Nu e deloc așa. Au muncit mulți oameni la acest proiect. Nu poate pretinde drepturi de autor pe acest proiect! Ideea nu îi aparține. Propunerea s-a făcut cu mult înaintea sa, iar la proiect au lucrat multe alte persoane, mai ales specialisti in domeniu.”, a declarat Ovidiu Portariuc.
În acest context, primarul a arătat că proiectul în sine a fost elaborat de specialiștii care s-au aflat în Primărie atât în timpul fostului edil, cât și în mandatul actual, iar a nega contribuția celorlați și a susține că ai făcut totul de unul singur reprezintă un gest „ușor arogant”.
„La Cornișa au lucrat foarte multe persoane, specialiști, tehnicieni, ingineri și consultanți. A pretinde că tu ești cel care a făcut totul, în timp ce alții nu au făcut nimic, e ușor arogant. Nu am negat niciodată contribuția domnului Flutur. În timpul mandatului său s-a scris acest proiect. Eu cu echipa mea am realizat efectiv ceea ce a lăsat dânsul pe hârtie, cu unele corecții majore la erorile de proiectare. Asta e realitatea! Cand vom sti exact valoarea costurilor suplimentare datorate erorilor de proiectare vom decide daca se pot recupera acele sume prin atragerea raspunderii. E posibil sa discutam chiar de neglijenta in serviciu in timpul administratiei Flutur, pentru ca, cu mai multa atentie si implicare din partea domniei sale puteau fi evitate acele erori in trecut, care au dus la intarzieri si costuri suplimentare. Nu poti vorbi de proiectul asta 4-5 ani si sa nu mergi in teren sa vezi ca realitatea era cu totul alta decat cea de pe hartie!. Mi se pare ca domnul Flutur se acuza singur, dar inca nu constientizeaza acest lucru. Poate ii atrage atentia cineva din jurul domniei sale, mai putin infierbantat de patimi politice.”, a comentat Portariuc.
Primarul a mai arătat că cel mai important lucru e că acest proiect se va finaliza in scurt timp, iar botoșănenii se vor bucura de beneficiile sale, fiind mai puțin relevant cine va fi trecut pe plăcuța de inaugurare.
„Domnul Flutur a avut două mandate la dispoziție să facă acest proiect. Nu l-a oprit nimeni. Realitatea e că atunci când am venit eu, proiectul era doar pe hârtie si cu problemele de proiectare existente. Dar nu îl acuz cu nimic. E bine câ îl vom finaliza în foarte scurt timp! E bine pentru locuitorii acestui oraș! Asta e tot ce contează! E mai puțin important cine va fi trecut pe plăcuța de inaugurare. Dar, vă promit că îl voi trece și pe domnul Flutur ca să nu mai fie supărat”, a declarat primarul municipiului Botoșani.
CITEȘTE: Scrisoare deschisă de la Flutur pentru Portariuc : Când nu ai ce să arăți că ai făcut, furi pur și simplu
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024