După ce s-au strofocat o săptămână de zile să se reunească la masa dezbaterilor, consilierii locali au ajuns în sfârșit față în față luni dimineață. Zâmbitori, de altfel.
În ordinea de zi, o rectificare de buget.
Suma de 807.000 de lei care a fost direcționată la solicitarea conducerii Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) în bugetul pentru finanțarea cheltuielilor de dezvoltare pentru obiectivele ”Modernizare Stadion Municipal” și ”Instalație de nocturnă și instalație de încălzire în gazon”.
”Este o rectificare de buget prin care ne-am prevăzut în sfârșit bani și pentru niște lucruri asumate de fosta conducere a Primăriei și aici ne gândim la ceea ce s-a întâmplat la Stadionul Municipal, nocturna și ce a mai fost acolo, dar care nu au fost prinse în bugetul pe anul acesta. Dar erau lucruri asumate pentru că era un contract multianual”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
O altă sumă de 1,5 milioane de lei a fost direcționată către colectarea și transportul deșeurilor. Și o altă sumă rămasă necheltuită din creditul accesat de la Ministerul Finanțelor Publice, pentru proiectul de anvelopare termică. Cătălin Flutur a amintit doar de partea cu stadionul.
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
O fată de 10 ani a dispărut: Sunați la 112 dacă o vedeți pe Eliza!
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
BLOCADA la Botoșani: Peste 100 de amenzi și șoferi lăsați fără permis
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Un botoșănean a rămas pe drumuri în plină iarnă, un incendiu i-a distrus casa
Redacția Botoșăneanul
Jan 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile