Anunțul a fost făcut de conducerea Inspectoratului Școlar Județean în cadrul unei ședințe tehnice cu directorii unităților educaționale din municipiu și județ și care a avut loc la Colegiul Național AT Laurian marți, de la ora 10:00.
”Vreau să anunț că în urma discuțiilor cu dv., cu o parte dintre colegii mei a stabilit ca anul acesta Târgul Liceelor și Târgul Meseriilor să se desfășoare în sala de sport a Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi”, a declarat
Mihai Huncă, inspector școlar general.
Principalul motiv pentru care s-a optat pentru mutarea acestei acțiuni ar fi în opinia șefei IȘJ reducerea unor cheltuieli.
”El se va desfășura conform graficului național adică în zilele de 17 și 18 mai. Cred că nu mai este cazul să explicăm de ce s-a luat această hotărâre, în primul rând pentru diminuarea foarte mare a costurilor pentru organizarea acestor târguri”, a mai spus
Huncă. (G.E.)
CITEȘTE:
Ada Macovei: „Lăsaţi copiii să vină la şcoală” - GALERIE FOTO