Moldovenii au mai obținut o victorie extrem de importantă în Liga 1, grație unei execuții frumoase a lui Olimpiu Moruțan (18 ani).
Mijlocașul, aflat la primul său gol în Liga 1, a fost extrem de emoționat la finalul partidei, când a oferit un interviu pentru flash-interviul acordat la Digi Sport.
”Sunt foarte fericit, așteptam de multă vreme vreme acest gol, care a venit la momentul potrivit. Dedic golul familiei, dar în special lui Nelu și Cami pentru ajutorul pe care mi l-au dat ca să ajung fotbalist”, a spus Moruțan, care a specificat că cei doi sunt unchiul și mătușa sa.
Moruțan a fost la un pas de a semna cu FCSB în perioada de mercato din vară, dar, până la urmă, a rămas la gruparea botoșăneană. Olimpiu nu se mai gândește acum la transfer iar asta îl ajută în exprimarea sa pe teren din ultima vreme.
”Nu mai vreau să mă gândesc la nimic, ci doar să jucăm cu FC Botoșani în play-off și să ne batem acolo sus. Aceasta este dorința noastră, a celor din vestiar”, a mai spus Moruțan, la Digi Sport.
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024