Cel puțin 100 de cazuri au fost confirmate până acum.
Cel puțin o sută de cazuri COVID-19 au fost confirmate la Spitalul de Psihiatrie Pădureni-Grajduri din Iași, peste 90% dintre ele fiind în rândul pacienților. Misiunea cadrelor medicale este cu atât mai grea, întrucât o bună parte din pacienții de aici nu pot înțelege importanța măsurilor de protecție sanitară.
Iar supraaglomerarea spitalului, cu saloane de câte 15 paturi, nu ajută deloc la prevenirea infecției cu noul coronavirus, explică managerul spitalului Victor Idriceanu pentru Libertatea.
Cei mai periculoși infractori cu afecțiuni mintale din România sunt trimiși, prin ordin judecătoresc, pentru tratament de specialitate la unul din cele patru spitale de psihiatrie de maximă siguranță din țară.
Cel de la Pădureni-Grajduri, aflat în inima unei păduri la 30 de kilometri de Iași, arată ca o cazarmă supraaglomerată. 400 de pacienți cu regim special sunt îngrijiți în unitatea medicală, care are aprobate doar 240 de paturi și sub 200 de angajați, cu tot cu personalul din administrație.
Legislația, lipsa unei familii care să-i sprijine și stigma aruncată asupra lor fac recuperarea pentru puținii care au șansa să plece de acolo aproape imposibilă. De aceea majoritatea devin rezidenți permanenți în pavilioanele din pădurea de la Grajduri, cel mai longeviv pacient fiind internat de 22 de ani.
Acum, medicii se luptă și cu un focar de COVID-19. Trei pacienți din cele 100 de cazuri, au fost transferați la Terapie Intensivă și momentan se află în stare stabilă. Managerul unității, Victor Idriceanu, spune că există în momentul de față peste 130 de teste RT-PCR în lucru, pentru a-și putea da seama exact de dimensiunea focarului. Până în prezent sunt 100 de cazuri, peste 90% dintre ele fiind la pacienți.
În total, au avut doar trei cazuri grave până acum, doi pacienți internați la Terapie Intensivă în Iași, unul la Terapie Intensivă în județul Botoșani.
Click AICI pentru continuarea articolului.
(Sursa Foto – Digi 24)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024