Poliţiştii de frontieră din cadrul Rădăuţi Prut au confiscat 6.000 pachete cu ţigări de provenienţă Republica Moldova, în valoare de aproape 55.000 de lei, care au fost transportate peste râul Prut de trei cetăţeni moldoveni. În cadrul acţiunii, cei în cauză nu s-au supus somaţiilor legale prin voce, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase 10 focuri de avertisment în plan vertical.
În noaptea de 6 spre 7 iunie 2013, poliţiştii de frontieră din cadrul Rădăuţi Prut au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigarete. Astfel, în jurul orei 1:50, lucrătorii au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, pe malul românesc al râului Prut, trei persoane care intenţionau să transporte, către interiorul ţării, trei colete voluminoase. O echipă operativă s-a deplasat la faţa locului şi a procedat la somarea legală a celor trei persoane.
Acestea nu s-au supus somaţiei prin voce, au abandonat coletele şi au încercat să fugă, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat foc de avertisment cu armamentul din dotare, fiind trase 10 focuri de armă în plan vertical, fără a rezulta victime sau pagube materiale.
În urma acţiunii, poliţiştii de frontieră au reţinut un bărbat, cetăţeanul din R. Moldova V. B., de 17 ani. Celelalte două persoane au sărit în râul Prut, retrăgându-se pe teritoriul Republicii Moldova. Imediat au fost anunţate autorităţile de frontieră din R. Moldova despre eveniment, acestea informând că au reuşit reţinerea unei alte persoane de sex masculin. La cercetarea terenului au fost descoperite trei colete ambalate în folie de polietilenă de culoare neagră ce conţineau 6.000 pachete ţigări şi care au fost ridicate în vederea confiscării.
Poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţeanului moldovean dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei, dosarul urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani, iar persoana în cauză a fost predată, conform protocolului încheiat între cele două state, autorităţilor din Republica Moldova.
CITEŞTE:
Zeci de focuri de armă, cursă prin pădure şi captură de 2 miliarde – FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]