Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în decursul unei singure zile pentru stingerea a opt incendii.
Mai multe focuri aprinse pentru distrugerea resturilor vegetale adunate din gospodăriile sau de pe terenurile agricole ale unor localnici din Bajura (orașul Darabani), Flămânzi, Sarata (Drăgușeni), Copălău, Coșula și Nicșeni, lăsate nesupravegheate, s-au transformat în incendii care au mistuit 93 de stupi de albine, zece cutii de ceară, precum și vegetația uscată pe circa cinci hectare.
Tot din neglijență s-au produs două incendii și la Copălău, unde câteva scântei purtate de vânt au incendiat furajele și lemnele din două gospodării. Femeia care a aruncat jarul scos din sobă în grădină și nu a luat măsuri pentru stingerea acestuia, a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei.
Pentru stingerea celor opt incendii, toate produse în ziua de 4 aprilie, au intervenit, în total, 46 de pompieri militari și voluntari.Valoarea bunurilor distruse de foc a fost estimată la circa 38.000 de lei. Cele mai mari pagube s-au înregistrat la Bajura (orașul Darabani).
S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de circa 800.000 de lei.
I.S.U. Botoşani recomandă cetăţenilor să respecte regulile şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024