Mult aşteptata deschidere a sesiunii de depunere a proiectelor vizând drumuri de exploataţie agricolă, sisteme de irigaţii şi drumuri comunale, precum şi cele privind apa şi apa uzată, educaţia şi conservarea patrimoniului, va fi discutată miercuri, 22 februarie, la Instituţia Prefectului.
Va fi vorba despre Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, ale cărui noutăţi vor fi prezentate la Botoşani de către reprezentanţi ai Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 1 Nord-Est Iaşi, se arată într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului județului Botoșani.
Întâlnirea va avea loc începând cu ora 10, în sala „N. Iorga”, unde sunt aşteptaţi primarii din toate comunele judeţului, însoţiţi de specialiştii pe proiecte finanţate din fondurile europene.
Broască prețioasă confiscată de la un botoșănean care va fi cercetat penal
Gabriela Erdic
Jan 17, 2025
CLIPUL ZILEI: Alexandru Cîmpanu a revenit la FC Botoșani și a ales un număr complicat pe tricou
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Bunătăți din Botoșani duse la o expoziție de tradiție din Germania
Oana Sava
Jan 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile