Ieri, 14 decembrie 2016, mai mulți agenți economici din Suceava și Botoșani au participat la o Adunare Extraordinară pentru a discuta despre fondul actualei crize a accesului la resursa de material lemnos.
Un mesaj postat pe site-ul lemn.foraq.ro, de ing. ec. Muscă Ciprian, vicepreședinte în cadrul Asociației Forestiere Bucovina, anunță că la sfârșitul acestei luni va avea loc un protest la București.
”În data de 14 ianuarie 2016 la Gura Humorului, pe fondul actualei crize a accesul la resursa de material lemnos, proprietate publica a statului, urmare a unor decizii nefericite luate de RNP-Romsilva, la solicitarea agenților economici s-a organizat o Adunare Extraordinara a Sucursalei Suceava și a Asociației Forestiere Bucovina, pentru a discuta despre situația agenților economici din județele Suceava si Botoșani. La dezbateri au participat peste 250 de agenți economici din Județele Suceava si Botoșani.
Acestui demers s-au alăturat reprezentanți din Neamț, Bistrița Năsăud si Asociația Forestierilor Valea Mureșului și Gurghiului. Urmare a dezbaterilor ce au durat aproape patru ore, a luărilor de cuvânt, a votului majorității celor prezenți la dezbateri s-a hotărât în unanimitate: organizarea unui protest în București, Piața Victoriei, în data de 25-26 ianuarie, între orele 12.00 – 18.00”, este mesajul scris pe site-ul sus citat.
De asemenea, potrivit vicepreședintelui, la protest vor participa agenti economici din județele Suceava și Botoșani circa 1.500 de forestieri. Luni vom depune solicitarea de protest la Primăria Municipiului București. Protestul este organizat de Asociația Forestiera Bucovina. CITEȘTE: DEMISIE de vârf la Romsilva cu trimiteri la Botoşani după acuzații de creștere a prețului la masa lemnoasă
ULTIMĂ ORĂ: Două mașini și un camion s-au izbit la Baisa, un șofer dus urgent la spital
Oana Sava
Mar 10, 2025
Preoții și pompierii fac front comun pentru protejarea copiilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Botoșănean puțin băut și fără permis prins în trafic, polițiștii l-au REȚINUT
Oana Sava
Mar 10, 2025
ANUNŢ Primăria Botoşani privind organizarea unei licitații pentru concesionarea unor terenuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile