A fost forfotă noaptea trecută în Centrul Vechi. În Piaţa 1 Decembrie 1918 se făceau ultimele pregătiri pentru debutul de astăzi al Târgului de Iarnă. Cele 10 căsuţe erau deja montate în jurul monumentului închinat eroilor din Primul Război Mondial şi începuseră decorarea lor cu pânză roşie şi crengi de bard.
Pe una dintre acestea era lipit şi un banner cu inscripţia
„La patinatorul închedicat”. Între patinoar şi monument a fost amplasat un stâlp de pe care porniseră deja instalaţii cu sute de beculeţe prinse de clădirile din apropiere, pentru a se crea efectul unei cupole de lumină. Pe la 23:00 ornamentele încă nu fuseseră pornite întrucât se lucra în continuare la montarea instalaţiei. În partea dinspre parcarea Modarom fusese adus un Moş Crăciun pe… bucăţi, în sensul că trunchiul era deoparte, iar picioarele de altă parte. Oricum, Moşul avea alături un urs polar şi în faţa sa o scenă. Patinoarul era stropit cu apă de un angajat al Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, întreaga operaţiune fiind supervizată de un echipaj al Poliţiei Locale.
(S.B.)
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Nervi întinşi la maximum pentru Târg de vis în Centrul Istoric cu brad uriaş, cupolă de lumini ca la circ, viceprimar şi directori din Primărie supervizori – GALERIE FOTO & VIDEO
[[banner]]
VEZI ŞI:
Sărbătorile în Centrul Vechi : Cupolă de lumină, brad gigant, acadele uriaşe – GALERIE FOTO ce s-a ornat până acum