În urma verificărilor efectuate de polițiștii botoșăneni, în această localitate nu a fot depistat vreun conducător auto care să fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Sâmbătă 18 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla au acționat, cu sprijinul jandarmilor, pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră, în zona de competență.
În cadrul activităților desfășurate au fost controlate, 41 de autovehicule, 18 dintre conducătorii auto fiind testați cu aparatul etilotest, fără rezultate pozitive.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.500 de lei și au fost reținute 2 permise de conducere.
„Tăcerea e tot violență!” – Elevii din Bucecea au dat voce soluțiilor printr-un videoclip premiat
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Când ajung pensiile la vârstnicii botoșăneni în luna februarie 2025, atât prin poștă, cât și pe card
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Victorie! FC Botoșani bate Buzăul după o dublă a lui Chică – Roșă: VIDEO
Oana Sava
Feb 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile