Tensiunile existente la Filarmonica de Stat Botoşani şi-au spus cuvântul şi la un eveniment care nu a avut nici o legătură cu activitatea instituţiei. Lansarea cărţii „Uliţa arinilor” de către Dumitru Monacu, a fost marcată de o luare de poziţie a fostei directoare a instituţiei. Invitată să cânte la vioară, Marieta Baciu a avut două alocuţiuni în care a vorbit mai mult sau mai puţin direct despre ceea ce se întâmplă la Filarmonică.
"Se comentează pe internet, pe online, la nivelul artiştilor ca şi cum ar fi ultimele persoane"
După 25 de ani de muncă pe scenă violonista a dezavuat modul în care au ajuns să fie trataţi artiştii instituţiei subordonate Consiliului Local, luaţi drept simpli bugetari consumatori de fonduri publice.
„Când eu observ că Filarmonica este într-o situaţie delicată şi se comentează pe internet, pe online, la nivelul artiştilor ca şi cum ar fi ultimele persoane, întreb pe domnul care a scris această carte: v-ar face plăcere ca mâine cineva să vă spună că sunteţi un nimeni? Nu cred şi nici nu este aşa”, a afirmat
Marieta Baciu. Aceasta a arătat că, pentru a înţelege starea unui artist, trebuie să te pui în pielea lui, amintind totodată că „a gustat” din funcţia de director, care nu aduce nici un plus deţinătorului.
„Pentru că, dacă eşti un conducător serios şi capabil, vei vedea că nu poţi să faci ceea ce unii îşi doresc şi vei mulţumi pe unul. Este o piramidă care spune în felul următor: cine este în vârf, este ţintă. Din nefericire, am făcut şi armată şi ştiu foarte bine traseul balistic al glonţului. Mă va lovi pe mine sigur. La 99% voi face bine, la unul voi face prost, acel 1% va spune e prost, e bun, e deştept”, a mai spus
Marieta Baciu.
„N-avem nevoie de experţi din străinătate"
Fosta directoare a
Filarmonicii a subliniat că toţi care comentează activitatea instituţiei trebuie să aibă calitate şi onestitate şi a invitat oamenii de cultură să încropească un grup de elită care să se transforme în reprezentanţi şi experţi ai acestui loc pentru că a se înţelege că la Botoşani sunt artişti de foarte bună calitate.
„N-avem nevoie de experţi din străinătate şi din alte locuri, că, dacă este cineva care ştie mai bine durerea şi bucuria cuiva, este exact a acelei persoane implicate”, a menţionat
Marieta Baciu. Luările sale de poziţie au avut loc în prezenţa a aproximativ 50 de botoşăneni, majoritatea oameni de cultură, în sală luând loc şi viceprimarul Viorel Iliuţă. Pe 17 ianuarie Consiliul Local a constituit o comisie de control a activităţii managerului de la
Filarmonică, Mihai Sârbu.
CITEŞTE ŞI:
Consilier, atac dur la Filarmonică: Vin cu asociaţii fantomă pentru bani