Magistrații de la Judecătoria Botoșani s-au pronunțat astăzi în procesul în care un fost inspector școlar de la Botoșani a fost trimis în judecată pentru înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Cătălina Hodan a făcut obiectul unei anchete penale după ce s-a depistat că a încasat bani pentru ore de logopedie la domiciul unei eleve pe care, în realitate, nu a consiliat-o niciodată. Ba mai mult decât atât, pentru a încasa banii a falsificat semnătura mamei copilei care are deficiențe locomotorii.
Instanța de la Botoșani s-a pronunțat astăzi.
„Condamnă pe inculpata Hodan Cătălina, pentru săvârşirea infracţiunilor de: înşelăciune în formă continuată, (30 de acte materiale), la pedeapsa de 1 an închisoare; - fals în înscrisuri sub semnătură privată, ( 16 acte materiale), la pedeapsa de 6 luni închisoare. Aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, inculpata urmând a executa pedeapsa finală fiind de 1 an şi 2 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani”,
sentință Judecătoria Botoșani
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria municipiului Botoşani sau Serviciul Public Local de Asistenţă Socială, pe o perioadă de 60 de zile.
Judecătorii au respins în schimb plata unor daune morale către eleva pentru care Cătălina Hodan a încasat bani în mod ilegal, și care a fost reprezentată în instanță de mama ei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024