Medicul a explicat care este traseul normal al unui dispozitiv cardiac în actele oficiale ale spitalului.
Un medic specialist care a condus un spital mare din Capitală spune că dosarul medicului Dan Tesloianu este „șocant” și a explicat cum ar fi putut face rost cunoscutul cardiolog de dispozitivele cardiace de la cadavre pe care le-ar fi implantat ulterior pacienților, scrie Libertatea.
Medicul ATI, care a vorbit sub protecția anonimatului, susține că Dan Tesloianu a fost ajutat de angajații din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iași pentru că altfel nu ar fi primit aprobarea din partea conducerii unității medicale să facă intervenția.
„Un pacient care decedează în spital nu poate fi mutat timp de două ore. Acesta este protocolul nu numai în România, ci peste tot în Europa. Teoretic, un stimulator cardiac poate fi scos repede pentru că este montat sub piele. Dar asta înseamnă profanare de cadavru. E imposibil să se întâmple așa ceva fără să nu mai afle nimeni. Deci trebuie să existe și niște complici. Nu văd unde ar mai putea fi scos stimulatorul unui pacient decedat?!”, a spus medicul.
Specialistul a explicat și care este traseul normal al unui dispozitiv cardiac în actele oficiale ale spitalului.
„De regulă, acestea sunt achiziționate de spital și decontate de casa de asigurări. Ele intră în contabilitatea magaziei spitalului. Când urmează să fie folosit în cadrul unei intervenții chirurgicale, iese din magazie cu bon de transfer și urmează o procedură care se finalizează cu descărcarea echipamentului în foaia de observație a pacientului. Este dificil să introduci un stimulator străin fără să știe nimeni. Din nou, sunt implicate mai multe persoane”, a mai declarat fostul manager de spital.
Medicul a mai precizat că și în cazul rar în care un pacient cumpără un astfel de echipament, nicio intervenție nu se face fără acordul managerului de spital.
Un stimulator cardiac, care poate fi și defibrilator, costă între câteva sute de euro și poate ajunge până la 4.000 de euro, în funcție de performanțele acestuia.
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024