Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe a partidului.
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu a declarat vineri, despre decizia din coaliţie privind creşterea pensiilor, că ”prietenii noştri galbeni îi cereau demisia lui Marius Budăi, pentru că vrem să creştem pensiile ca după aceea să vină Zeus şi să spună 15%”.
”Noi va trebui, pe viitor să avem conducătorul nostru, al Guvernului, care să impună câteva lucruri esenţiale”, a arătat fostul ministru al Apărării, citat de News.ro.
”Vă aduceţi aminte ce licitaţie fantastică am avut noi, ce blocaje în actuala coaliţie ca să hotărâm creşterea pensiilor. Ne-am trezit că aproape în fiecare zi partenerii noştri şi prietenii noştri galbeni îi cereau demisia lui Marius Budăi, pentru că vrea să creştem pensiile ca după aceea să vină Zeus şi să spună 15%. Aceste chestiuni nu sunt normale pentru o colaborare. Noi va trebui, pe viitor, să avem conducătorul nostru, al Guvernului, care să impună câteva lucruri esenţiale care din păcate nu s-au făcut acum”, a adăugat Vasile Dâncu.
Vasile Dîncu a precizat că ”nu s-a dus mai departe reforma administraţiei, am uitat de digitalizare şi refoma digitalizării în general”.
”Sunt sigur că împreună, cu toţii, vom reuşi să reparăm ceea ce nu s-a putut face în această perioadă de crize suprapuse”, a mai arătat Dîncu.
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
O nouă alertă meteo: COD GALBEN emis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
PERCHEZIȚII: Doi bărbați reținuți pentru furturi din benzinării comise vara trecută – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Peste 1 milion de euro! Fostul atacant de la FC Botoșani a dat lovitura în Turcia
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile