Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident aviatic ce a șocat o țară întreagă. Printre ei și un fost patron care a derulat afaceri și în municipiul reședință de județ, după ce s-a căsătorit cu o botoșăneancă cu care are doi copii.
Dan Floroiu s-a căsătorit cu soția sa cu care a avut doi copii, ulterior ei alegând alte drumuri în viață. Parașutistul care a murit pe aerodromul de la Clinceni a fost asociat la societatea Tridex, alături de partenerii Haidarli și Piloș. După ce a divorțat de soția sa din Botoșani, Dan Floroiu s-a stabilit în Iași, unde și-a deschis o firmă de IT și din câte se pare și-ar fi refăcut și viața alături de o altă femeie.
Două persoane au murit duminică dimineață la Clinceni, doi bărbați și o femeie, handbalistă cunoscută în România.
Femeia rănită în accidentul de paraşutism de la Clinceni, a decedat la Spitalul Universitar, au declarat surse din Poliţie.
Ea a sărit cu instructorul Adrian Constandache, iar după ei a făcut saltul Dan Floroiu. Potrivit reprezentanţilor Aeroclubului Bucureşti, instructorul avea o experienţă de 4.000 de salturi, iar celălalt paraşutist, de circa 100 de salturi.
Dan Floroiu, în vârstă de 49 de ani, era din Galaţi şi locuia la Iaşi, potrivit paginii sale de Facebook. Era managing partner la o firmă de IT.
El ar fi sărit prea devreme şi s-a ciocnit de instructor şi de tânără, la o înălţime de 70 de metri, toţi trei prăbuşindu-se pe pământ.
Floroiu a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat la locul accidentului.
Tânăra, care era conştientă, a fost transportată la Spitalul Universitar, unde a decedat.
Instructorul, aflat şi el în stop cardio-respirator, a fost transportat la Spitalul Floreasca.
El are un traumatism cranio-cerebral, fiind intubat şi ventilat, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii şi coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, apreciind că starea bărbatului este destul de gravă.
Accidentul este cercetat sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. (S.B.)
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile