A avut o reacție vizavi de agresiunea petrecută pe Pietonalul Transilvaniei și fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.
Nicoleta Arpinte condamnă modul în care forțele de ordine de la Botoșani gestionează situația din Centrul Vechi al orașului.
O situație care trenează de ani întregi și care pare să fie conștientizată doar de botoșăneni.
În acest context, în care oficial instituțiile transmit că infracționalitatea a scăzut la Botoșani iar orașul este unul sigur, deși realitatea arată cu totul altceva, Nicoleta Arpinte sfătuiește părinții să își învețe copiii să se apere singuri, mai ales dacă trebuie să treacă prin zona Centrului Vechi.
Iată mesajul:
„Dacă nici poliția de ordine publică din cadrul IPJ Botoșani, nici Poliția Locală și nici jandarmii botoșăneni nu reușesc să țină în frâu mucoșii ăștia care au câte 30-40 kg fiecare însă împreună sunt în stare să atace ca o haită criminală, atunci sfătuiesc botoșănenii să poarte cu ei pe stradă, în buzunar la îndemână, spray-uri cu piper și electroșocuri, pe care să învețe să le folosească în mod corect. Eu țin și în casă la îndemână, port și asupra mea și i-am dat și fiicei mele.
De când poliția municipiului Botoșani-ordine publică ne-a lăsat la cheremul unor scandalagii din bloc, care ne-au terorizat până ce ne-au scos din casa noastră și ne-au determinat să ne mutăm, am realizat că suntem pe cont propriu.
Vă sfătuiesc să vă apărați singuri, învățați-vă copiii să se apere singuri, pentru că suntem cu toții pe cont propriu.
Sunteți în legitimă apărare, dacă folosiți spray-uri, electroșocuri sau învățați și folosiți mișcări de autoapărare, ca să respingeti un atac.
Am fost pur și simplu șocată de afirmațiile șefului IPJ Botoșani, care a ajuns să învinovățeasca victima. Astea nu sunt vorbe și atitudine de om al legii!”
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024