Tribunalul Botoşani a decis marţi, 5 ianuarie 2021, eliberarea condiţionată din penitenciar a unui fost primar.
Bărbatul, care se afla în Penitenciarul Botoșani, era condamnat pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false.
Astfel, instanţa botoşăneană a admis contestaţia formulată de Săvel Botezatu, fost primar al comunei sucevene Udești, la o sentinţă din octombrie 2020 a Judecătoriei Botoşani şi, în rejudecare, a admis propunerea Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Botoşani, privind pe condamnatul Botezatu Săvel Viorel (foto jos).
Tribunalul Botoşani a dispus, definitiv, eliberarea condiţionată a lui Botezatu, condamnat la 3 ani de închisoare prin sentinţa penală nr. 72-2019 a Curţii de Apel Suceava.
Potrivit Obiectiv de Suceava, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat în data de 23 martie 2020 pe Săvel-Viorel Botezatu (60 de ani), din comuna Udești, la trei ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de „folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false”.
În aceeaşi zi, după ce a fost comunicată sentinţa, Săvel Botezatu, fostul primar din Udești, s-a prezentat la sediul Postului de Poliție Udești de unde a fost preluat de un echipaj și dus la Penitenciarul Botoșani.
În același dosar a mai fost condamnată Marinela Borza la doi ani de închisoare cu suspendare, în timp ce avocatul Dorin Andronic, cel care l-a reprezentat și în acest dosar pe fostul primar din Udesti, a fost achitat.
Săvel Botezatu, fostul primar de la Udeşti şi casiera primăriei din localitate, Marinela Borza, au fost reţinuţi la sfârşitul anului 2014 de procurorii anticorupţie, mai scrie sursa citată. Săvel Botezatu a fost acuzat de influenţarea declaraţiilor, şantaj şi tentativă la comiterea infracţiunii de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
El a mai fost judecat pentru „prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor” şi complicitate la comiterea infracţiunii de „prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”.
Totodată, primarul ar fi sprijinit-o pe Marilena Borza să obţină nejustificat de la APIA Suceava, în campania 2013 şi în numele ACAUP Oadici Udeşti, suma de 416.782 de lei provenită din fonduri europene, prin depunerea de documente fictive, sumă ce a ajuns, sub forma redevenţe, în contul Primăriei Udeşti a cărui ordonator de credite era Săvel Botezatu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
O actriță de 25 de ani din Botoșani va juca în cel mai nou serial televizat având rolul principal
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
Accident pe drumul Botoșani - Suceava: Doi răniți duși la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
Declarația zilei 13 ianuarie 2025
Gabriela Erdic
Jan 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile