Un botoșănean trece prin clipe grele.
Fostul primar al Iașului Constantin Simirad, în vârstă de 79 de ani, este în stare gravă la ATI, Spitalul de Neurochirurgie. Acesta a fost confirmat cu COVID-19.
Surse din cadrul spitalului susțin că fostul edil este la reanimare, nefiind însă intubat.
În ultima vreme, Constantin Simirad s-a retras din viața publică, el având deja mai multe probleme de sănătate.
Constantin Simirad s-a născut la data de 13 mai 1941 în satul Coțușca (județul Botoșani). A absolvit cursurile Liceului „Mihail Sadoveanu” (actualul Colegiu Național) din Iași și apoi Facultatea de Matematică din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași (1965).
După absolvirea facultății, a lucrat ca profesor de matematică la Liceul din Dorohoi (jud. Botoșani) (1965-1968). În anul 1968, a fost angajat ca asistent universitar de matematică la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași, ajungând până la gradul didactic de conferențiar doctor, scrie BZI.
Între anii 1973-1975, a fost detașat ca profesor la Facultatea de Matematica din Oran (Algeria). În anul 1979 a obținut titlul științific de doctor în matematică.
Constantin Simirad a intrat în politică în anul 1991, înscriindu-se în Partidul Alianței Civice (PAC). În anul 1992 a fost ales ca primar al municipiului Iași, candidând pe listele Convenției Democrate Române (CDR). A fost instalat oficial în această funcție la 22 iunie 1992. A fost reales ca primar la alegerile din 1996 (din primul tur cu 71% din voturi), candidând tot pe listele CDR.
În anul 1998, după demisia din PAC, a înființat și a devenit liderul Partidului Moldovenilor pe listele căruia a fost reales ca primar la alegerile locale din 2000.
În anul 2002, în urma fuziunii dintre Partidul Moldovenilor și Partidului Social Democrat (PSD), devine vicepreședinte al PSD.
La data de 28 noiembrie 2003, Simirad a fost numit prin decret prezidențial în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotentiar la Ambasada României din Cuba. A deținut această funcție până în decembrie 2006, când și-a înaintat demisia și a revenit în România, unde a fost pensionat.
La 28 martie 2008, Comitetul Executiv al PSD Iași l-a desemnat pe fostul primar Constantin Simirad drept candidat la conducerea Consiliului Județean Iași. În urma alegerilor locale din 1 iunie 2008, Constantin Simirad a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Iași, obținând 36,50% din totalul voturilor valid exprimate.
A fost exclus din PSD în septembrie 2009, după ce a declarat că-l va susține în campania pentru alegerile prezidențiale pe președintele Traian Băsescu și s-a alăturat lui Gheorghe Flutur, lider PDL, pentru a se ocupa de campania electorală din Moldova.
În martie 2013, UNPR a anunțat că Simirad va candida pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Iași, sub sigla Uniunii, în tandem cu Tudor Ciuhodaru, care va candida pentru primăria municipiului Iași.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Guvernul pregătește înghețarea salariilor și suspendarea Titularizării în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
TikTok interzis într-o țară europeană, după uciderea unui adolescent prin intermediul rețelei
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Afacere marca Iftime: Cîmpanu, de la 500.000 de euro la transfer gratuit înapoi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile