Un fost șef din Poliție a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciiul Teritorial Suceava, după ce a încasat ilegal bani de pe terenuri din Botoșani.
Potrivit Obiectiv de Suceava, procurorii explică de ce polițistul nu va fi judecat pentru că ar fi intervenit în favoarea Deliei Munteanu, fosta șefă APIA Suceava, la rugămintea unui preot, ci pentru că a încasat subvenții necuvenite de la APIA pentru terenurile pe care comisarul și familia sa le dețin în județul Botoșani. Inculpatul Ioan Crap este acuzat că a obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene și de la bugetul de stat subvenții agricole în valoare totală de 86.697.
Un dosar înregistrat acum mai bine de doi ani de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava a fost finalizat săptămâna trecută prin trimiterea în judecată a fostului șef al IPJ Suceava, comisar șef Ioan Crap. Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ioan Crap, la data faptei adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: “In perioada 2010-2013, Ioan Crap a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente inexacte și incomplete, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de sprijin pe suprafață, pentru o suprafață de teren agricol, pe care nu-l deținea în totalitate. Astfel, în 2010, inculpatul a depus documente pentru 38,38% din suprafața solicitată, în anul 2011 pentru 35,71% din suprafață, iar în anii 2012-2013 pentru 78,88% din suprafața solicitată. Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Crap Ioan a obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene și de la bugetul de stat în valoare totală de 86.697,77 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Inter-venție din Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului Crap Ioan“, se arată în actul de trimitere în judecată.
Tribunalul Suceava urma să clarifice dacă măsurile asigurătorii luate în ceea ce îl privește pe comisarul șef Ioan Crap sunt sau nu justificate.
Totodată, potrivit sursei citate, considerat atunci ca cel mai potrivit ofițer care să preia frâiele IPJ Suceava, comisarul șef Ioan Crap, fost șef al Poliției Rădăuți, a fost rapid detronat printr-o suită de denunțuri ce l-au indicat ca persoana din fruntea IPJ sunată de un preot care a cerut un favor să nu i se ridice carnetul de conducere fostei șefe a structurii APIA Suceava, Delia Munteanu. Preotul și-a pierdut postul de secretar al Arhiepiscopiei, Ioan Crap a fost trimis din biroul șefului de inspectorat la munca de jos, Delia Munteanu și-a găsit un loc de muncă la fel de bine plătit, ca șefă APIA în județul Neamț. Cercetările făcute de procurorii DNA nu au condus la indicii temeinice din care să rezulte săvârșirea vreunei fapte penale în capătul de dosar vizând eventuala acoperire, de către comisarul Crap, a încălcării legislației rutiere, prin depășirea vitezei legale săvârșite de către Delia Munteanu. S-a căutat în continuare și s-au găsit alte aspecte care au făcut conținutul unui nou dosar de corupție, trimis în judecată de DNA Suceava, titular fiind comisarul șef Ioan Crap.
Forța Dreptei: Potențialul agricol al Botoșaniului, risipit de ineficiență
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medicul Kiss căutat de botoșănenii din diaspora: Au încredere în Spitalul Mavromati
Oana Sava
Nov 20, 2024
ANUNȚUL directorului de la Poșta Botoșani despre închiderea oficiilor din județ
Gabriela Erdic
Nov 20, 2024