Ceea ce altora nu le este cu putință într-o întreagă carieră politică, lui i-a fost dat să reușească în vreo 10 ani de politică, perioadă în care a fost țărănist, social-democrat, membru la Forța Civică, iar mai nou, face parte din ALDE.
Ioan Nechifor este numele său și tocmai a devenit vicepreședinte județean al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților, unde i-a luat locul unui alt traseist, Dorin Ciuștea.
În 2012 a obținut un mandat de consilier local la Bălușeni din partea Forța Civică, formațiune pe care ulterior a părăsit-o, nemulțumit fiind de fuziunea cu PDL și ulterior cu PNL.
”M-aș simți confortabil în PNL cel dinainte de fuziunea cu PDL-ul. Nu mă simt confortabil și nu vreau să am parti-pris cu nici un segment al partidului pe care l-a avut la un moment dat la degete Traian Băsescu”,
Ioan Nechifor, vicepreședinte ALDE Botoșani.
Deși se declară creștin-democrat, n-a stat prea mult timp în PNȚCD. În schimb, a devenit șef la PSD Botoșani.
”Eu de factură și ca suflet sunt un creștin-democrat. Nu vă ascund că, în anul 2008, pe considerente de inexistență cu adevărat a vreunui partid de factură creștin-democrată, am ales social-democrația, care mi s-a părut cea mai apropiată pentru sufletul meu și am fost și vicepreședinte la nivel județean la PSD, am mai spus acest lucru”,
Ioan Nechifor, vicepreședinte ALDE Botoșani.
S-a supărat însă și pe social-democrați fiindcă nu l-au nominalizat la Primăria Bălușeni, unde a fost preferat Neculai Stratulat, care tocmai își finalizează cel de-al doilea mandat.
”Partidele se folosesc de oameni și nu este nici o mirare că, astăzi, oameni care vor să spună ceva în societate și care vor să intre în politică, atunci când ajungi într-o funcție politică și nu ceri nimic, da? Pleci din PSD și nu ceri decât un singur lucru: dreptul de a candida împotriva celui pe care ei, la vremea respectivă, l-au mandatat”,
Ioan Nechifor, vicepreședinte ALDE Botoșani.
Acesta crede că nu oamenii care schimbă partidele trebuie condamnați, ci formațiunile politice.
”Vă rog să îmi arătați pe eșichierul politic, astăzi, o formațiune care îmbrățișează doctrina creștin-democrată. Dacă e să comentați decizia unui om. Cum vreți? Ne cramponăm de o singură chestiune: de ce oamenii sunt astăzi traseiști politici? Am mai criticat odată partidele tradiționale sau partidele puternice, PSD-ul, respectiv PNL-ul. Ce ați vrea, să fac sluj în fața unui partid?”
Ioan Nechifor, vicepreședinte ALDE Botoșani.
În consecință, fostul ofițer MapN a anunțat că, ”în mod cert voi candida” pentru funcția de primar al comunei Bălușeni, având deja sprijinul partidului, însă aceasta nu înseamnă că va rămâne membru ALDE până la sfârșitul carierei politice:
”Înțeleg să fiu un soldat credincios atâta vreme cât cauza este dreaptă. Dacă partidul acesta derapează am dreptul să caut alt partid”.
Noii săi colegi i-au luat apărarea. Vicepreședintele Dumitru Zmău s-a dat pe sine exemplu cu plecarea din PNL – ”înainte erai cu Țurcanu. Și cu Țurcanu te simțeai confortabil... ”, în timp ce copreședintele ALDE Botoșani, Gheorghe Iacob, a arătat că, într-adevăr, în România nu mai există vreun partid cu adevărat creștin-democrat.
CITEȘTE ȘI:
Un greu, fost şef la CJ, a făcut un pas înapoi chiar înaintea alegerilor
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile