Unele propuneri sunt făcute public cu scop populist, de a fi atrase voturi de la cetățeni sau pentru a stârni discuții aprinse în jurul persoanei care le-a lansat.
Asta dă de înțeles un fost viceprimar al municipiului reședință de județ care în urmă cu câțiva ani a avut un cuvânt de spus în administrația publică locală dar și în politică.
Florin Ghiorghiță a comentat subiectul „celebrelor străzi cu sens unic” lansat de Liviu Rădășanu, lider la Organizația Municipală ALDE de la Botoșani, într-o conferință de presă.
Fostul viceprimar spune că modificările la circulația rutieră din municipiu se fac doar în urma unui studiu făcut de specialiștii în domeniu și cuprind o sumedenie de date și măsuri.
„După care se ia avizul poliției rutiere, se include in planul urbanistic general, aprobat in consiliul local. Nu te poți exprima tu, care te pricepi la toate, ca jumătate din oraș trebuie sa aibă sensuri unice și ca asta e soluția. Eminente cenușii ca în ALDE eu nu am văzut. Mai ușor cu pianul!”,
Este mesajul lui Florin Ghiorghiță către inițiatorul acestui eventual demers
Liviu Rădășanu a propus instituirea măsurii de sens unic pe străzile Octav Onicescu, Bucovina, Mihail Kogălniceanu, Săveni, Aleea Alba Iulia, IC Brătianu, Vârnav, Aleea Liceului, Aleea Cinema, Aleea Curcubeului, Aleea Zorilor, Alexandru cel Bun, Tomis. La toate acestea se adaugă o a 14 - a stradă, mai exact bulevardul Mihai Eminescu, pe porţiunea delimitată de Carrefour şi sensul giratoriu de la intersecția cu strada Petru Rareș.
De altfel și deputatul PSD Costel Lupașcu care s-ar vedea în postura de candidat la Primăria Botoșani a propus ca Bulevardul Mihai Eminescu să fie închis în zilele de week-end.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024